
Sorin Grindeanu, propus de PSD pentru președinția Camerei Deputaților
, 13 știri, 24 vizualizări
Camera Deputaților urmează să decidă marți, prin vot secret, dacă Sorin Grindeanu va prelua funcția de președinte al instituției, în urma propunerii înaintate de Partidul Social Democrat, transmite Agerpres.
Luni seară, în cadrul ședinței Biroului permanent, grupul parlamentar al PSD a cerut inițierea procedurilor pentru alegerea unui nou președinte al Camerei Deputaților. Candidatul susținut de social-democrați este deputatul Sorin Grindeanu.
Tot luni, Ciprian Șerban, care ocupa temporar conducerea Camerei Deputaților, și-a înaintat oficial demisia la Biroul permanent. Acesta urmează să preia portofoliul Transporturilor în noul Guvern condus de Ilie Bolojan.