
Șoșoacă s-a îmbrăcat în doliu și a mers cu lumânări la sediul CCR, în timp ce cânta „Veșnica pomenire”
Lidera partidului SOS România, Diana Șoșoacă, a încercat să intre, luni, peste judecătorii CCR înaintea ședinței în care se discuta candidatura ei. Europarlamentara a adus o coroană funerară, pe care a scris „Democrația a fost executată”, și a cântat „Veșnica pomenire”.
După ce a încercat să țină o conferință de presă, la care majoritatea jurnaliștilor nu au participat, în semn de protest față de atacurile ei la adresa presei, Diana Șoșoacă, îmbrăcată în haine de doliu, a încercat să intre în sala în care avea loc ședința CCR privind contestația sa la decizia BEC de a-i respinge candidatura la alegerile prezidențiale din luna mai. Alături de ea se mai aflau și alți parlamentari din partid, care țineau coroana funerară.
Ulterior, grupul condus de Șoșoacă a început să cânte „Veșnica pomenire”.
Coroana funerară, pe care parlamentarii SOS România au scris „Democrația a fost executată”, a fost lăsată lângă Consiliul Legislativ din Parlament. Înainte de a pleca, Șoșoacă i-a jignit și blestemat pe judecători.