
Sute de blocuri din București rămân fără apă caldă în următoarele zile
, 4 știri, 8 vizualizări
Compania Municipală Termoenergetica București (CMTEB) a anunțat că în următoarele zile se vor efectua lucrări de înlocuire, modernizare și de reparații pe conductele rețelei termice, în mai multe zone din Capitală.
Din cauza lucrărilor, furnizarea apei calde va fi oprită în mai multe zone din Sectoarele 1, 2, 4 și 6. Intervențiile planificate de Termoenergetica au durate diferite de realizare, în funcție de complexitatea fiecărei lucrări.
„Firma ELSACO va executa lucrări de modernizare în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM), Lotul 2 - Obiectiv 11 și Lotul 2 - Obiectiv 8. Lucrările se vor desfășura începând de luni, 16 iunie, până în data de 23 iunie, ora 23:30.