Sute de protestatari au încercat să pătrundă în fabrica Tesla de lângă Berlin5Foto© romanialibera.ro

Sute de protestatari au încercat să pătrundă în fabrica Tesla de lângă Berlin

, 5 știri, 23 vizualizări

Aproximativ 800 de persoane au participat la protest, conform grupului organizator Disrupt Tesla, care susține că extinderea ar dăuna mediului. Tesla a atras reacții puternice de când compania a deschis fabrica în martie 2022, iar ulterior a anunțat planuri de extindere într-o pădure din apropiere, pentru a-și crește capacitatea de producție.

În februarie, orașul în care se află fabrica a votat împotriva planurilor într-un referendum care nu era obligatoriu din punct de vedere juridic. De atunci, protestatarii s-au instalat într-o tabără din apropiere, în semn de protest. Aceeași unitate a fost închisă timp de o săptămână în martie, după ce un presupus incendiu i-a dezactivat alimentarea cu anergie electivă. Un grup separat de protestatari numit Volcano Group a revendicat incendiul, cerând „distrugerea completă a gigafabricii”.

Videoclipul acțiunii de vineri a arătat zeci de oameni purtând șepci și măști albastre, venind dintr-o zonă împădurită din apropiere și încercând să ia cu asalt sediul companiei, cu ofițerii de poliție încercând să-i împiedice, inclusiv prin forță. Cel puțin un protestatar a fost reținut.

De ce îi lasă poliția pe protestatarii de stânga să plece atât de ușor?
Elon Musk,
Sute de protestatari au încercat să pătrundă în fabrica Tesla de lângă…
De ce îi lasă poliția să scape atât de ușor pe protestatarii de stânga?
Elon Musk,
Protestatarii încearcă să ia cu asalt fabrica Tesla din Germania