Tânăr căutat de autoritățile croate pentru trafic de migranți, prins de polițiști pe o stradă din Horezu
Accident în această dimineață în județul Timiș. Două vehicule de transport s-au ciocnit, însă nu au rezultat victime. Tot în trafic, de astăzi încep reparațiile la Podul Prieteniei Gurgiu-Ruse, pe tronsonul bulgar. Lucrările sunt prevăzute să dureze aproximativ 2 ani.
Ne-a oferit detalii Dalia State de la Centrul Infotrafic al Poliției Române: ”Pe Drumul Național 6, în localitatea Remetea Mare din județul Timiș, s-a produs în această dimineață un accident rutier în care au fost implicate o autoutilitară de transport marfă și o autobasculantă încărcată cu nisip, care s-a răsturnat pe carosabil. Din fericire, nu au rezultat victime, însă circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers.
Vă reamintesc că în perioada 8 iulie-9 august 2024, circulația rutieră este închisă pe Drumul Național 7 Pitești-Sibiu, Valea Oltului, între kilometri 242 și 250, în zona localității Boița din județul Sibiu, zilnic, între orele 6:00 și 20:00, pentru că se execută lucrări de defrișare a versanților. Iar începând de astăzi, 10 iulie, timp de aproximativ 2 ani, se vor executa lucrări de reparație a Podului Giurgiu-Ruse, pe tronsonul Bulgar, lucrări care se vor desfășura zilnic timp de 10-12 ore.”/editor Florin Lepadatu/