3Foto© stirileprotv.roToți militarii români din Irak, retrași. Operațiunea, coordonată de NATO
Toți militarii români dislocați în Irak au fost retrași, a anunțat, vineri seară, ministrul Apărării, Radu Miruță, la TVR Info.
„Nu mai este niciun militar român acolo”, a declarat ministrul Apărării, care a precizat că în Irak se aflau 117 militari români și două persoane din cadrul Ministerul Afacerilor Externe. Totodată, evacuarea întregii baze a fost coordonată de NATO.
„Nu mai este niciun militar român acolo (n.r., în Irak). Au fost 117 militari și două persoane de la MAE, NATO este cea care s-a ocupat de evacuarea întregii baze. 81 dintre militarii români sunt la Baza Incirlik din Turcia. În această seară la ora 21, pleacă de la Baza 90 din otoipeni un avion militar pentru a-i prelua și se va întoarce în această noapte cu cei 81. Ceilalți sunt la Baza Ramstein din Germania, unde mâine dimineață pleacă un avion pentru a-i aduce și pe ei până mâine (sâmbătă - n.r.) la prânz acasă”, a prezicat politicianul.