Tradiții și superstiții în noaptea de Sfântul Andrei
, 20 știri, 39 vizualizări
Conform tradiției populare se spune că ajunul Sfântului Andrei este unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular. De asemenea ajunul Sfântului Andrei este momentul în care se dezlănțuie forțe malefice, fie că sunt oameni (strigoii vii sau strigoii morți), fie că sunt animale (lupii).
Astfel strigoii, oameni sau animale, vin să-i bântuie pe vii. Sfântul Andrei a stăpânit fiarele sălbatice dar în ajunul sărbătorii, acesta le dă voie să umble libere. Pentru a se apăra, oamenii își atârnă usturoi de strașinie caselor pentru a alunga duhurile necurate.
De asemenea, aceasta este și o sărbătoare a lupilor. Se spune că în noaptea de Sfântul Andrei, lupoaica va rămâne gestantă cu pui pe care îi va naște în noaptea de Sfântul Gheorghe.
“ Prin asta s-a făcut o legătură între 30 noiembrie și ziua de 1 decembrie, ziua națională. Mai întâi prăznuim ziua de unitate apostolică și apoi prăznuim ziua de unitate națională a românilor
Sfântul Andrei,
Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al României
“ este ocrotitorul spiritual al României, de la el avem credința apostolică
Patriarhul Daniel,
Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al României