Transhumanta a fost inclusa in patrimoniul imaterial UNESCO al umanitatii - Romania, alaturi de alte 9 tari
Dosarul multinațional ”Transhumanța, strămutarea sezonieră a turmelor”, depus de zece țări, între care și România, a fost înscris pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității a UNESCO
Transhumanța a demonstrat rolul excepțional pe care deplasarea sezonieră a turmelor între zonele de munte și cele de câmpie îl are în protejarea mediului și în special a biodiversității pășunilor montane.
„Transhumanța contribuie la incluziunea socială, consolidând identitatea culturală și legăturile dintre familii, comunități și teritorii, contracarând în același timp efectele depopulării rurale. Practică ancestrală, transhumanța decurge dintr-o cunoaștere profundă a mediului și presupune practici sociale și ritualuri legate de îngrijirea, creșterea și dresajul animalelor și de gestionarea resurselor naturale.