© antena3.roTrecutul „roșu” al ministrului Apărării: Documentul care arată că Radu Miruță a fost membru PSD încă din studenție
Publicația Gândul a publicat marți seara un document, intitulat „fișă de primire în partid”, despre care scrie că a fost semnat de actualul ministru USR al Apărării, care este și vicepremier, Radu Miruță. Într-o reacție publică pe Facebook Radu Miruță spune că datele din document îi aparțin, dar că în realitate nu a făcut niciodată parte din partidul condus acum de Sorin Grindeanu.
USR a negat în trecut că Miruță ar fi făcut parte din PSD. Documentul publicat de Gândul este semnat în 2005. Ministrul și vicepremierul USR spune acum că a semnat mai multe documente în acel an, când era student și „am mers la mare cu PSD, organizați de administrația căminului”.
Într-o reacție pe Facebook de marți seara, Miruță admite că datele din document îi aparțin, apoi oferă câteva explicații.