Trei copii, răniți după ce au furat o mașină, au intrat cu ea într-un stâlp de electricitate, iar autoturismul a luat foc8Foto© stirileprotv.ro

Trei copii, răniți după ce au furat o mașină, au intrat cu ea într-un stâlp de electricitate, iar autoturismul a luat foc

, 9 știri, 38 vizualizări

Trei copii cu vârste între 9 și 15 ani au fost răniți după ce au intrat cu mașina într-un stâlp de electricitate, în localitatea Finiș din județul Bihor. Ulterior, autoturismul a fost cuprins de un incendiu.

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor au intervenit după ce o femeie a anunțat izbucnirea unui incendiu la o mașină aflată în apropierea casei ei, în localitatea Finiș. Ea a precizat că nu erau persoane în autoturismul cuprins de flăcări.

După câteva minute, în timp ce echipajele de salvatori se îndreptau spre locul solicitării, a fost primit un nou apel la 112, de la unul dintre copii care anunța producerea accidentului, menționând că cei trei ocupanți ai mașinii (apelantul însuși și alți doi copii) au ieșit din autoturism înainte de a fi cuprins de flăcări și că suferiseră răni, aceștia acuzând dureri.