
Trei femei din Etiopia, sechestrate de un cetățean sudanez într-un apartament din Timișoara
Trei femei din Etiopia, cu vârste cuprinse între 25 de ani și 35 de ani, au fost salvate de polițiștii din Timiș, după ce au fost sechestrate într-un apartament din Timișoara de un cetățean sudanez, informează Agerpres.
Polițiștii timișoreni au au fost sesizați joi, prin apel la 112, de o femeie din Etiopia, care a precizat că se află împotriva voinței ei, într-o casă din Timișoara, în proximitatea unui service.
Ulterior, apelul telefonic s-a întrerupt, fără a se mai putea lua legătura cu apelanta.
În urma investigațiilor efectuate, polițiștii l-au identificat pe proprietarul telefonului mobil de pe care a fost efectuat apelul, respectiv un bărbat în vârstă de 28 ani, cetățean sudanez, fiind depistat în dreptul unui bloc situat pe strada Gheorghe Lazăr din municipiul Timișoara, arată IPJ Timiș.