3Foto© mediafax.roTrei persoane rănite într-un accident grav, la Sibiu. Au fost implicate două autoturisme și un microbuz
Accident de la Sibiu. Sursa foto: News.ro
Accidentul s-a produs sâmbătă dimineață, pe DN 14, în zona localității sibiene Laslea. În urma acestuia, trei persoane au fost rănite, iar traficul în zonă este complet blocat, potrivit IPJ Sibiu, citat de News.ro.
În accident au fost implicate 10 persoane din 2 autoturisme și un microbuz. În urma accidentului, trei bărbați, toți din județul Brașov, pasageri în microbuz, au fost răniți.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Mediaș – Sighișoara, un bărbat în vârstă de 28 de ani, din Sighișoara a pierdut controlului direcției de deplasare și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie de 29 de ani, din Sighișoara și cu un microbuz transport persoane, condus de un bărbat de 31 de ani, din județul Brașov, a transmis IPJ Sibiu.