Trenurile Soarelui vor circula începând cu 12 iunie© observatornews.ro

Trenurile Soarelui vor circula începând cu 12 iunie

, 5 știri, 0 vizualizări

Trenurile Soarelui vor circula în acest an începând cu 12 iunie. CFR Călători anunță legături directe cu litoralul din mai multe zone ale țării și frecvență sporită pe durata sezonului de vară, până la finalul primei săptămâni din septembrie.

Turiștii vor avea la dispoziție 28 de trenuri suplimentare, 14 dus și 14 întors, care vor ajunge inclusiv la Satul Mare, Oradea, Arad sau Timișoara. Sunt disponibile și numeroase conexiuni din București, întrucât între capitală și Constanța sunt trenuri cu frecvență ridicată, iar durata călătoriei este de aproximativ două ore pentru trenurile Intercity și de două ore și 20 de minute pentru Interregio, precizează compania feroviară de stat./editor Florin Lepadatu/