Trump a propus un șef la FBI suspectat de legături cu Moscova
Kash Patel, candidatul președintelui Donald Trump pentru funcția de director al FBI, a fost plătit cu 25.000 de dolari anul trecut de o companie de film deținută de un cetățean rus care are și cetățenia americană și care a produs programe de promovare a teoriilor conspiraționiste despre „statul paralel” și a unor opinii antioccidentale avansate de Kremlin, potrivit unor documente, între care declarația financiară pe care Patel a prezentat-o ca parte a procesului său de confirmare, relatează ziarul american The Washington Post, citat de News.ro.
Documentele obținute de The Washington Post arată că Patel a primit banii de la Global Tree Pictures, o companie din Los Angeles condusă de Igor Lopatonok. Acesta este un regizor ale cărui proiecte anterioare includ o campanie de influență pro-rusă care a primit bani dintr-un fond creat de liderul de la Kremlin, Vladimir Putin.
Plata către Patel a venit în momentul în care acesta a participat la un documentar produs de Lopatonok, care îl prezintă pe Patel și pe alți membri ai primei administrații Trump drept victime ale unei conspirații ce „a distrus viețile celor care l-au susținut pe Donald Trump în încercarea de a-l înlătura din funcție pe președintele ales în mod democratic”.