
Trupele SIAS, intervenție în forță după ce un bărbat și nepotul său au ieșit pe terasa unui bloc din Capitală cu o armă cu lunetă
, 4 știri, 13 vizualizări
Trupele speciale SIAS au intervenit, miercuri, după ce un bărbat și nepotul său au fost văzuți pe terasa unui bloc din București cu o armă de tip airsoft cu lunetă. Cei doi au fost duși la poliție.
Potrivit Poliției Capitalei, Secția 3 de Poliție a fost sesizată, miercuri, că pe terasa unui bloc din sectorul 1 s-ar afla o persoană care ar folosi o armă cu lunetă, relatează news.ro.
Polițiștii au ajuns de urgență la locul indicat, împreună cu mai multe echipe de asalt din cadrul SAS, care au identificat locația exactă, pentru a putea interveni în condiții de siguranță.