6Foto© mediafax.roTurist italian de 55 de ani, găsit mort în curtea Castelului Bran
O zi care trebuia să fie una plină de bucurie și descoperiri s-a transformat într-un coșmar la Castelul Bran. Un turist italian, în vârstă de 55 de ani, a murit chiar în timpul vizitei la castelul cunoscut în toată lumea drept „tărâmul lui Dracula”.
Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauza morții, însă primele informații indică un posibil stop cardio-respirator.
„ Persoana decedată a fost identificată ca fiind un bărbat, de 55 de ani, cetățean italian, care se afla într-un grup de vizitatori din același stat și care, din primele date, și-ar fi pierdut viața ca urmare a unei posibile afecțiuni medicale. Corpul persoanei decedate a fost ridicat, preluat și transportat de către lucrători din cadrul Serviciului de Medicină Legală Brașov în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei care a dus la prod ”, au transmis polițiștii