Un atacator a deschis focul într-o intersecție din nordul Israelului5Foto© realitatea.net

Un atacator a deschis focul într-o intersecție din nordul Israelului

, 6 știri, 17 vizualizări

Atentat terorist în Israel. Un bărbat a intrat cu mașina în oamenii ce se aflau într-o stație de autobuz, dintr-un oraș aflat în apropiere de Haifa, iar apoi a coborât și a înjunghiat o persoană. Ulterior, a tras la întâmplare în mașinile care treceau prin zonă, înainte de a fi ucis de poliție, relatează Times of Israel.

Incidentul a avut loc în apropierea orașului Yokne’am. Poliția a transmis că atacatorul, care nu a fost identificat imediat, a intrat intenționat cu mașina într-o stație de autobuz unde a lovit un soldat de 20 de ani.

După impact, atacatorul a coborât din vehicul și l-a înjunghiat pe militar. Apoi, i-a furat arma și a fugit pe autostradă, deschizând focul asupra mașinilor care treceau. Un șofer de 75 de ani a fost împușcat mortal.