5Foto© stirileprotv.roUn băiețel de doi ani a ajuns la spital după ce a fost mușcat de un câine în curtea unor rude din București
Copil de doi ani, mușcat de câine în București. Micuțul se afla în vizită la rude, împreună cu mama lui. Oamenii legii fac cercetări în acest caz.
Poliția Capitalei a informat că joi, în jurul orei 12:00, polițiștii de la Secția 23 au fost sesizați, prin apel la numărul unic de urgență 112, de către o femeie, cu privire la faptul că fiul său ar fi suferit mai multe leziuni care ar fi putut fi provocate de câini.
”Din primele verificări a rezultat că, în timp ce se afla în vizită, împreună cu mama sa, la rude, minorul ar fi suferit leziuni specifice unei mușcături de câine, în curtea imobilului. La fața locului a intervenit un echipaj medical, care a acordat victimei primul ajutor, ulterior minorul fiind transportat la o unitate spitalicească pentru investigații și îngrijiri de specialitate”, au transmis reprezentanții Poliției, potrivit news.ro.