Un bărbat a intrat într-o capelă din București și a furat inelele de pe mâna unei persoane decedate5Foto© stirileprotv.ro

Un bărbat a intrat într-o capelă din București și a furat inelele de pe mâna unei persoane decedate

, 6 știri, 19 vizualizări

Polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 24 Poliție au reținut, marți, un bărbat, în vârstă de 40 de ani, față de care se fac cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Acesta este acuzat că a pătruns în capela unei biserici din Sectorul 5, de unde a furat două inele, ambele din metal galben, bijuterii aflate pe mâna unei persoane decedate, depusă în incinta capelei.

„Din cercetările și investigațiile efectuate, s-a stabilit faptul că fapta ar fi fost săvârșită de către un bărbat, în vârstă de 40 de ani. De asemenea, în urma investigațiilor desfășurate a reieșit faptul că, după ce bănuitul ar fi sustras bijuteriile, le-ar fi depus în regim de amanet, la două societăți comerciale, din Sectorul 5, respectiv Sectorul 4”, transmite, miercuri, Poliția Capitalei.