
Un bărbat din Botoșani a sunat la 112 să spună că din cont i-a dispărut 1 milion de lei. Poliția a aflat ce s-a întâmplat
Un bărbat din municipiul Botoșani a sesizat, prin apel 112, că i-au fost sustrași din contul bancar 1.000.000 de lei, au anunțat, miercuri, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Botoșani.
Oficialii IPJ Botoșani precizează că, în urma verificărilor efectuate de polițiști, a reieșit că bărbatul a fost victima infracțiunilor de înșelăciune, acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.
"Victima a fost contactată telefonic de un bărbat care s-a recomandat ca fiind reprezentant al Băncii Transilvania și care a întrebat dacă au fost autorizate mai multe tranzacții către platforme online. I s-a spus că de pe cardul său ar fi fost efectuate plăți neautorizate în valoare de 5.000 de lei, către o țară străină. Bărbatul a verificat contul și a constatat că nu lipseau bani", au precizat polițiștii din Botoșani.