5Foto© romaniatv.netUn bărbat și-a pierdut viața, iar altul a fost rănit într-un accident pe DN6, în județul Giurgiu
, 7 știri, 19 vizualizări
La locul accidentului au intervenit pompierii din cadrul Secției Mihăilești, Detașamentului Giurgiu și Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, două ambulanțe SMURD și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță din Teleorman și Giurgiu.
La sosirea echipajelor de intervenție, cei doi șoferi implicați în accident au fost găsiți blocați în interiorul autoturismelor. Unul dintre aceștia, un bărbat în vârstă de aproximativ 57 de ani, era în stop cardio-respirator.
Primul echipaj al Serviciului de Ambulanță ajuns la fața locului a început imediat manevrele de resuscitare, însă acestea nu au avut rezultat, medicii fiind nevoiți să declare decesul victimei.