Un copac s-a prăbușit peste o mașină aflată în mers, pe Splaiul Unirii din București. Arborele a fost smuls din rădăcini de vântul puternic4Foto© realitatea.net

Un copac s-a prăbușit peste o mașină aflată în mers, pe Splaiul Unirii din București. Arborele a fost smuls din rădăcini de vântul puternic

, 5 știri, 37 vizualizări

Din cauza vântului care sufla și cu 90 de kilometri pe oră, un copac a căzut peste mașina care se afla în mers în zona Splaiul Unirii, o zonă intens circulată. La o oră de vârf, traficul a fost complet blocat. Din fericire, șoferul în vârstă de 48 de ani nu a suferit rănit grave.

La două ore și jumătate de la producerea accidentului, traficul era în continuare restricționat, pe Splaiul Unirii. Misiunea pompierilor a fost pusă în dificultate de dimensiunea mare a copacului care a fost smuls din rădăcini de vântul puternic. Pe lângă vântul puternic, și ninsoarea le-a dat bătăi de cap pompierilor care încercau să elibereze carosabilul.

Andy Popescu, creator de conținut în domeniul auto, locuiește în zonă și susține că problema toaletării copacilor din București le poate pune viața în pericol șoferilor. "Copacii care stau să cadă să fie cumva asigurați. Cam asta ar trebui să facă autoritățile. Trebuie să fim întotdeauna atenți la volan, e foarte important. Să nu stăm cu ochii în telefon", spune Andy Popescu, vlogger auto.