Un copil de doar doi ani s-a înecat într-un lighean cu apă, în Neamț3Foto© stirileprotv.ro

Un copil de doar doi ani s-a înecat într-un lighean cu apă, în Neamț

, 7 știri, 22 vizualizări

Tragicul eveniment s-a petrecut în localitatea nemțeană Gâdinți. Băiețelul de 2 ani era venit împreună cu mama sa la bunici, iar în timp ce adulții discutau, copilul se juca prin curte. Nu era nimeni să îl supravegheze și nimeni nu se gândea că se poate întâmpla ceva. Se pare că micuțul s-a împiedicat și a căzut cu fața în jos, într-un lighean umplut pe jumătate cu apă.

Când a fost observat, bunica a fost cea care a sunat la 112 și a dat alarma. La fața locului au venit cei de la ambulanță care au încercat zeci de minute manevrele de resuscitare. Din păcate era mult prea târziu, iar medicul a trebuit să pronunțe decesul băiatului de doar 2 ani.

Poliția a deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.

Autoritățile trag acum un semnal de alarmă și cer părinților să își supravegheze copiii în permanență, mai ales acum că se încălzește vremea și copiii vor petrece tot mai mult timp în aer liber. De asemenea recomandă ca zonele periculoase din curte, un recipient cu apă sau a altor potențiale pericole (substanțe interzise, surse de foc),  să fie bine delimitate și securizate pentru a preveni accesul copiilor fără supraveghere.