Un dulap de la o grădiniță din Constanța a căzut peste un copil de 5 ani
Un apel la 112, efectuat în jurulorei17.00, anunța că la Grădinița cu Program Prelungit „Perluțele Mării” din Constanța s-a produs un accident,iar victimă este un copil de 5 ani.
Conform informațiilor furnizate de Sorin Mihai, șeful Inspectoratului Școlar Județean Constanța, „după terminarea programului, unul dintre copii a fost preluat de la grupă de către mama sa. A ieșit pe hol înaintea mamei și, în timp ce se juca, un dulap s-a răsturnat peste el, dar numai parțial, căci obiectul de mobilier a rămas sprijinit de peretele opus, holul fiind îngust”.
La fața locului a ajuns un echipaj al Ambulanței care a preluat copilul. Cel mic este în acest moment la Spitalul Județean Constanța unde i se fac o serie de investigații, iar în funcție de rezultatul acestora se va stabili dacă este necesară internarea acestuia.