
Un judecător critică Parchetul General pentru că nu a mai strâns probe în dosarul lui Georgescu
Un magistrat de la Judecătoria Sectorului 1 a criticat Parchetul General pentru că i-a prelungit lui Călin Georgescu măsura controlului judiciar fără să vină în instanță cu probe noi, iar dosarul acestuia a rămas "în nelucrare", scrie Agerpres.
Pe 5 mai, magistratul i-a redus lui Georgescu perioada de control judiciar, de la 60 la 45 de zile, iar printre motivele invocate este și acela că procurorul de caz nu a venit în instanță cu probe noi.
"Judecătorul nu poate face abstracție de împrejurarea că, de la momentul luării măsurii preventive, cauza a rămas în mare parte în nelucrare, fără ca procurorul să justifice în vreun fel această împrejurare. Atâta timp cât procurorul a considerat necesară luarea unei măsuri preventive în prezenta cauză, trebuie să se conformeze prevederilor art. 322 alin.