3Foto© observatornews.roUn muncitor de 22 de ani a murit, după ce a căzut de pe Colosseum în timpul unor lucrări de noapte
Tragedia s-a produs aproape în jurul miezului nopții. Andrea, care era specializat în lucrări la înălțime, monta noul sistem de iluminat al Colosseumului când a căzut de la o înălțime de 10 metri și a murit pe loc.
La fața locului au intervenit carabinierii din cadrul Companiei Roma Centro, împreună cu inspectorii Spresal, Serviciul de Prevenire și Siguranță în Mediul de Muncă al ASL, structura operativă care se ocupă de verificarea respectării măsurilor de siguranță la locul de muncă. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Institutul de Medicină Legală al Universității Sapienza, scrie Corriere della Sera.
În semn de doliu, Parcul Arheologic al Colosseumului a decis să închidă pentru public, pe parcursul zilei de miercuri, sectorul celui de-al doilea nivel în care s-a produs accidentul, zonă care, totuși, nu a fost pusă sub sechestru de către autoritățile judiciare, care încearcă în prezent să stabilească dinamica incidentului.