
Un muzician de la Filarmonica din Sibiu a intrat în greva foamei
Conflictul de câțiva ani între conducerea Filarmonicii de Stat din Sibiu și sindicat a luat amploare și, pentru prima dată, cei din conducere acuză sindicaliștii că i-ar fi sechestrat și că unul dintre aceștia l-ar fi împins pe manager, după care a intrat în greva foamei, potrivit unui comunicat de presă, citat de Agerpres.
Conducerea Filarmonicii sibiene anunță că „sindicatul Filarmonicii Sibiu a sechestrat conducerea instituției”, la câteva ore după ce sindicatul instituției a emis un alt comunicat de presă, în care susține că, „miercuri, 14 mai 2025, la ora 16:30, în sediul Filarmonicii de Stat Sibiu, unul dintre instrumentiștii instituției a recurs la un gest extrem: a intrat în greva foamei, în semn de protest față de abuzurile repetate și tratamentele inumane la care sunt supuși artiștii de ani de zile.”
Conducerea Filarmonicii intenționează să depună plângere penală. Practic, cele două părți, atât instituția, cât și sindicatul vorbesc în special de doi oameni implicați în evenimentele de miercuri, managerul dirijor Cristian Lupeș și muzicianul Makcim Fernandez Samodaiev, soțul liderei de sindicat, aflați în conflict mai vechi.