Un opozant al lui Vladimir Putin susține că un colaborator al lui Mircea Geoană are legături cu Kremlinul
„Este șocant că NATO a trecut cu vederea peste astfel de lucruri când numește persoane pentru roluri atât de importante”, iar „românii trebuie să țină cont de acest lucruri când votează luna viitoare”, a transmis opozantul rus Mihail Hodorkovski într-un mesaj pe X publicat după ancheta publicată de Context.ro despre cum Rareș Mănescu, un coordonator al campaniei lui Mircea Geoană este partener de afaceri cu un propagandist rus care a fost în Crimeea de cel puțin 10 ori după anexarea ilegală din 2014.
Mihail Hodorkovski este un fost afacerist rus care a a fost președinte al grupului petrolier Iukos. El a intrat în conflict cu Vladimir Putin, fiind condamnat la închisoare. Organizațiile pentru drepturile omului au condamnat decizia Moscovei și au spus că este un „prizonier de conștiință”. După 10 ani petrecuți după gratii (2003-2013), a fost grațiat și a plecat din Rusia. Este considerat în prezent unul din principalii opozanți ruși, ca urmare a decesului lui Aleksei Navalnîi.
Jurnaliștii rețelei The Organised Crime and Corruption Reporting Project, din care face parte și Context.ro au aflat că Rareș Mănescu, fost primar PNL al Sectorului 6, a înființat o firmă alături de un om de afaceri rus, în timp ce se ocupa de campania lui Geoană pe când acesta era încă adjunct la NATO. Ancheta jurnalistică arată o serie de ramificații care duc chiar și la un mercenar care a luptat în Donbas de partea rușilor.