3Foto© stirileprotv.roUn pacient a murit în ambulanță, în timpul transferului între secțiile Spitalului din Târgu Jiu
Un bărbat de 78 de ani a decedat în ambulanță în timpul transferului între două clădiri ale Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgu Jiu, iar Direcția de Sănătate Publică (DSP) Gorj a aplicat unității medicale o amendă de 30.000 de lei.
„Inspectorii sanitari din cadrul DSP Gorj s-au deplasat, în data de 5 noiembrie, la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) și la locația SJU Târgu Jiu din strada Progresului, în vederea efectuării verificărilor preliminare. S-au solicitat note de relații, documente medicale, precum și protocoalele și procedurile de lucru. S-a constatat că nu se respectă prevederile Ordinului Ministerului Sănătății nr.
1706/2007, privind conducerea și organizarea unităților și compartimentelor de primire a urgențelor. Astfel, s-a aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 30.000 de lei pentru nerespectarea de către conducerea spitalului a condițiilor minime privind organizarea, funcționarea și dotarea UPU”, se arată într-o informare a DSP Gorj, potrivit Agerpres.