Un polițist a fost rănit într-un accident, în timp ce urmărea un șofer beat cu un minor în mașină, la Sibiu© libertatea.ro

Un polițist a fost rănit într-un accident, în timp ce urmărea un șofer beat cu un minor în mașină, la Sibiu

, 6 știri, 12 vizualizări

Un polițist a fost rănit duminică dimineață, în urma unui accident produs în timp ce urmărea un șofer, două autospeciale de poliție fiind avariate, informează IPJ Sibiu.

Șoferul urmărit, un bărbat de 35 de ani, era băut și avea și un minor în mașină.

„În această dimineață (duminică - n.r.), în jurul orei 7:30, un șofer urmărit în trafic de către polițiștii sibieni a intrat în coliziune cu două autospeciale de poliție, rezultând vătămarea corporală ușoară a unui dintre polițiștii rutieri, precum și avarierea a două autospeciale de poliție”, se arată în comunicatul Poliției Sibiu.

În cursul nopții de sâmbătă spre duminică, polițiștii Secției nr. 3 Poliție Rurală Agnita au dat în consemn un autoturism care nu a oprit la semnalul regulamentar al polițiștilor și a fugit astfel de control.