Un polițist de la Acțiuni Speciale a murit în prima zi de Paște, după ce un șofer i-a lovit în plin motocicleta, pe faleza din Galați
„Cristian Laurențiu Jalbă a fost luptător în Serviciul de Acțiuni Speciale al IPJ Galați. Ieri, în timp ce colegul nostru se plimba cu motocicleta pe faleza din Galați, a fost lovit în plin de un conducător auto care a întors autovehiculul prin loc nepermis. La doar 41 de ani, Cristi a lăsat în spate o soție, doi copii și o mulțime de visuri care s-au spulberat. Drum lin, Cristi”, se arată într-un mesaj postat de una dintre paginile de socializare ale polițiștilor, Polițiștii au umor.
La rândul său, liderul unei organizații a polițiștilor a transmis un mesaj de condoleanțe pe pagina de Facebook.
„Dragi prieteni, iată că un camarad de-al nostru, un om minunat, un sportiv desăvârșit a plecat astăzi dintre noi în urma unui tragic accident! Te vom purta în memoria și în sufletele noastre dragul nostru prieten și coleg Cristian Laurentiu Jalbă! Dumnezeu sa te aibă în paza lui”, a scris acesta.