Un ″Pompei în miniatură″, descoperit sub un fost cinematograf din Verona4Foto© libertatea.ro

Un ″Pompei în miniatură″, descoperit sub un fost cinematograf din Verona

, 4 știri, 29 vizualizări

O clădire din perioada Romei Antice, comparată de specialiști cu "un Pompei în miniatură", a fost descoperită cu ocazia excavărilor organizate în locul în care se află un fost cinematograf din orașul Verona, în nordul Italiei, informează marți cotidianul britanic The Guardian.

Descoperirea a fost făcută în timpul săpăturilor din subsolul cinematografului Astra, care este renovat după ce a fost abandonat timp de 20 de ani. Cu ''fresce magnifice pe ziduri'', clădirea, care datează din secolul al II-lea e.n., ''evocă un Pompei în miniatură'', a spus administratorul departamentului de arheologie din Verona.

Nu se știe încă cu precizie ce rol a îndeplinit clădirea, dar experții cred că aceasta ar fi supraviețuit unui incendiu care a dus la prăbușirea acoperișului, întrucât printre fragmentele descoperite s-au aflat și resturi de mobilă din lemn carbonizate. ''Se pare că în urma incendiului, clădirea nu a mai fost folosită'', a spus administratorul.