Un șofer a intrat cu Mercedesul într-o benzinărie din Arad5Foto© libertatea.ro

Un șofer a intrat cu Mercedesul într-o benzinărie din Arad

, 6 știri, 20 vizualizări

Șoferul în vârstă de 53 de ani a fost amendat cu suma de 725 de lei și cu trei puncte penalizare, după ce în această dimineață a intrat cu mașina în vitrina unei benzinării, au transmis reprezentanții IPJ Arad. Din fericire nu au existat victime, însă pagubele materiale sunt semnificative.

Incidentul a avut loc în această dimineață într-o benzinărie aflată pe Calea Zimandului, în Arad. Șoferul care voia să dea cu spatele nu a apreciat bine distanța și a intrat cu mașina în geamurile magazinului.

„Din primele cercetări, s-a stabilit că un bărbat de 53 de ani, din județul Vâlcea, în timp ce efectua o manevră de mers înapoi, a intrat în coliziune cu geamul magazinului stației PECO. Testarea cu aparatul alcooltest a indicat că bărbatul nu era sub influența alcoolului”, a transmis IPJ Arad într-un comunicat de presă.