Un sportiv al lotului masculin de juniori la gimnastică din Caraș-Severin, agresat de doi colegi în cantonament
Polițiștii din Caraș-Severin s-au autosesizat și au deschis un dosar penal după ce un gimnast de la lotul masculin de juniori a fost agresat de doi coleți în timpul cantonamentului de la Reșița. Eduard Novak, fostul ministru al Sportului, a a afirmat că tânărul sportiv a fost „torturat și batjocorit doar pentru că este ungur”.
Polițiștii au deschis un dosar penal în acest caz.
„În urma verificărilor efectuate de polițiști de la Poliția Municipiului Reșița privind informațiile apărute în spațiul public referitoare la un eveniment în care ar fi fost implicați sportivi ai unui lot de gimnastică, în incinta unui complex sportiv din municipiul Reșița, în urma căruia unul dintre minori ar fi fost agresat fizic, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și lipsire de libertate.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul acestui dosar penal pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor de fapt și de drept în care au fost comise faptele și pentru luarea măsurilor legale, ce se impun, față de cei responsabili”, a transmis IPJ Caraș-Severin.