Un urs a scăpat din cușca aflată în cala unui avion5Foto© observatornews.ro

Un urs a scăpat din cușca aflată în cala unui avion

, 7 știri, 28 vizualizări

Avionul se îndrepta spre capitala irakiană Bagdad, dar se pare că a întârziat cu o oră, după ce călătorilor li s-a cerut să debarce. Echipajul aeronavei a colaborat cu autoritățile și specialiștii din Emiratele Arabe Unite pentru a seda animalul și a-l prelua. Imaginile arată cum ursul este însoțit prin cala avionului.

Iraqi Airways a declarat că nu este de vină pentru evadarea ursului, insistând că procedurile au fost efectuate în conformitate cu legea și cu standardele aprobate de Asociația Internațională de Transport Aerian (IATA). Acum, premierul irakian Mohammed Shia' Al Sudani a ordonat o anchetă privind modul în care a scăpat un urs, scrie Metro.

Iraqi Airlines a declarat inițial că ursul era transportat de la Bagdad la Dubai, dar apoi a confirmat că a fost invers. Compania a refuzat să spună cui aparține animalul. Deținerea de animale de pradă ca animale de companie a devenit populară în rândul celor bogați din Irak, în special în Bagdad.