
Unde a fost surprins Cristi Balaj cu două zile înainte să demisioneze de la CFR Cluj
Cristi Balaj, în vârstă de 54 de ani, și-a încheiat mandatul de președinte al clubului CFR Cluj, formație care ocupă în prezent locul 12 în Superliga, cu 12 puncte acumulate în 11 etape. Echipa are și o restanță de disputat împotriva celor de la Csikszereda. Plecarea fostului arbitru internațional vine într-un moment în care gruparea din Gruia încearcă să-și regăsească echilibrul după un start de sezon sub așteptări.
Despărțirea dintre Balaj și clubul ardelean a fost confirmată de finanțatorul Ioan Varga, care a precizat că decizia a fost luată de comun acord și urmează să fie oficializată în perioada imediat următoare.
„Sâmbătă, am decis împreună cu domnul Varga să ne strângem mâna și să întrerupem relațiile contractuale, urmând să parafăm înțelegerea printr-un document zilele următoare. Mă bucur că echipa este pe un trend ascendent și a demonstrat în ultima perioadă că are un lot și un staff valoros. Am întâlnit la Cluj oameni de calitate, alături de care m-am atașat.