Unei femei i s-a amputat piciorul pe aeroportul din Bangkok, după ce a rămas blocată într-un trotuar mobil5Foto© hotnews.ro

Unei femei i s-a amputat piciorul pe aeroportul din Bangkok, după ce a rămas blocată într-un trotuar mobil

, 6 știri, 26 vizualizări

Piciorul unei femei a fost amputat într-un aeroport din Thailanda, după ce a fost prins joi într-un trotuar mobil, au anunțat autoritățile.

Pasagera thailandeză, în vârstă de 57 de ani, urma să se îmbarce într-un zbor de dimineață de pe aeroportul Don Mueang din Bangkok către provincia Nakhon Si Thammarat, când a fost prinsă de un trotuar mobil (sistem de transport pentru pietoni similar scărilor rulante, dar fără trepte, care funcționează pe un plan orizontal sau ușor înclinat, n.r.) din Terminalul 2. O echipă medicală de acolo a fost nevoită în cele din urmă să îi îndepărteze piciorul stâng, potrivit oficialilor aeroportului, citează The Guardian.

„În numele aeroportului internațional Don Mueang, aș dori să îmi exprim cele mai profunde scuze în legătură cu accidentul”, a declarat directorul aeroportului, Karun Thanakuljeerapat, în cadrul unei conferințe de presă. „Aș dori să insist asupra faptului că ne vom asigura că nu se va mai întâmpla un astfel de accident.”