USR și Forța Dreptei au depus o moțiune simplă la adresa ministrului educației Ligia Deca2Foto© stirileprotv.ro

USR și Forța Dreptei au depus o moțiune simplă la adresa ministrului educației Ligia Deca

, 7 știri, 14 vizualizări

USR și Forța Dreptei au depus, miercuri, o moțiune simplă împotriva ministrului Ligia Deca și solicită Guvernului PSD-PNL să-și asume angajamentele din programul de guvernare în privința finanțării sistemului de educație.

Moțiunea se numește ”#Îndrăznesc să susțin educația”.

„Educația românească a ajuns la un nivel atât de jos de plată, încât anumiți profesori nu își pot permite nici măcar să rămână în grevă sau să intre în grevă. Săptămâna viitoare, doamna Ligia Deca ar trebui să vină în Parlament și să răspundă pentru acest faliment generalizat.

Doamna ministru trebuie să vină în Parlament să dea explicații și de aici să hotărâm dacă vrem cu adevărat un viitor diferit pentru România: investiții în educație, reformă în Educație prin legi corecte și nu legi neconstituționale precum cele propuse și care astăzi sunt oprite la CCR și o formă de salarizare decentă prin legea salarizării unice din sistem”, a declarat senatorul USR Ștefan Pălărie, potrivit unui comunicat.