Vești bune despre Mihai Leu. Ce a declarat Irinel Popescu3Foto© gsp.ro

Vești bune despre Mihai Leu. Ce a declarat Irinel Popescu

, 5 știri, 29 vizualizări

Mihai Leu a ajuns pe masa de operație din cauza unor complicații abdominale, fiind adus doar în acest an de trei ori cu elicopterul SMURD de la Hunedoara la București. Irinel Popescu a spus că problemele lui Mihai Leu nu au avut legătură cu cancerul de colon, boala de care a suferit fostul mare boxer și pentru care a fost operat în 2014.

„Am stabilit externarea pentru miercuri. A avut o lungă luptă cu o boală foarte păcătoasă și care e destul de bine controlată în momentul de față, boala lui de fond, pentru care a fost operat în urmă cu 11 ani. În cursul anului trecut au apărut niște complicații abdominale nelegate de acea boală, dar care au dus la rândul lor într-un fel de avalanșă de complicații la mai multe internări, la intervenții succesive, unele în mare urgență, inclusiv ultima dintre ele.

A reușit să depășească cu bine momentele astea și noi, așa cum am fost în toți cei 11 ani, suntem foarte aproape de el și ține legătura permanent cu noi. Sperăm să putem controla cât mai mult timp acest lucru. Deocamdată urmează să rămână în București. A fost adus de urgență cu elicopterul de trei ori de la Hunedoara în cursul acestui an. I-am înțeles pe colegii de la SMURD, care cumva puneau la îndoială necesitatea unui transport de urgență cu elicopterul și a treia oară.