Victor Angelescu a anunțat despărțirea dintre Rapid și Daniel Niculae
Acționarul minoritar al clubului Rapid, Victor Angelescu, a anunțat, marți, într-o conferință de presă că gruparea bucureșteană nu îi va prelungi contractul președintelui clubului, Daniel Niculae, scadent în această vară.
"Daniel Niculae este președintele clubului până la finalul acestui sezon, dar începând cu sezonul viitor nu va mai fi președintele clubului Rapid. Contractul lui nu va mai fi prelungit", a declarat Angelescu.
El a precizat că în acest moment nu are un nume pregătit pentru a prelua funcția de președinte.
"În acest moment este prea devreme să vorbim despre un nou președinte. Am avut discuții și cu Dan Șucu. Nu vom pune un președinte imediat, vom vedea ce se va întâmpla și poate vom aduce pe cineva pe partea tehnică, nu știu. În momentul de față nu avem o decizie, nu avem o persoană cu care să îl înlocuim în acest moment. Vom vedea în vară ce vom face", a mai spus oficialul rapidist.