VIDEO Proteste și ciocniri violente în Franța, după ce Macron a forțat adoptarea legii care crește vârsta de pensionare5Foto1Video© libertatea.ro

VIDEO Proteste și ciocniri violente în Franța, după ce Macron a forțat adoptarea legii care crește vârsta de pensionare

, 11 știri, 97 vizualizări

Poliția franceză a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa câteva mii de persoane care s-au adunat spontan, joi seară, în Place de la Concorde din Paris, pentru a protesta față de reforma pensiilor, după ce guvernul președintelui Emmanuel Macron a anunțat că își va asuma răspunderea și nu va mai trece legea prin parlament, relatează BBC și News.ro. Protestele, izbucnite și în alte orașe din Franța, au degenerat în violențe, devastarea magazinelor și chiar a unei bănci.

Poliția a tras cu gaze lacrimogene și a folosit forța în încercarea de a dispersa mulțimea, în timp ce unii protestatari au aruncat cu pietre de pavaj. Reuters estimează că în jur de 7.000 de persoane au venit în Place de la Concorde, piața care este situată chiar în fața Parlamentului.

Șiruri de polițiști cu scuturi și bastoanele scoase au avansat spre piață, iar tunurile cu apă au fost folosite după ce un foc a fost aprins în mijlocul pieței, relatează BBC.