Viktor Orban: Ordinea mondială liberal-progresistă ar putea fi înlocuită în acest an cu una suveranistă
Premierul ungar Viktor Orban a declarat că anul acesta poate fi pus capăt unei „ere jalnice” a civilizației occidentale, ordinii mondiale bazate pe hegemonia liberal-progresistă, care a produs lideri incompetenți care fac greșeli după greșeli, pentru a fi înlocuită cu o ordine mondială suveranistă, relatează MTI, potrivit News.ro.
Luând cuvântul la forumul organizat de Centrul pentru Drepturi Fundamentale, premierul a apreciat că ordinea mondială bazată pe hegemonia liberal-progresistă a eșuat, deoarece a adus în lume războaie, haos și neliniște, o economie în colaps și anarhie. Adepții săi au proclamat că rolul lor nu este reprezentarea oamenilor, ci punerea în aplicare a propriilor idei, a spus el, adăugând:”Ei au împărțit lumea în democrații și autocrații și au susținut că rolul lor este să ducă o cruciadă împotriva autocrațiilor”.
Această ordine mondială, a continuat el, a produs lideri incompetenți care fac greșeli după greșeli și, în cele din urmă, se îndreaptă spre propria lor pieire.