3Foto© libertatea.roViorel Pașca și familia sa află luni dacă vor fi arestați preventiv în cazul azilelor ilegale din Bihor
Curtea de Apel București a decis luni revocarea măsurii controlului judiciar în cazul lui Viorel Pașca și a patru membri ai familiei sale, în dosarul azilelor ilegale din județul Bihor.
"Nu îmi este rușine de activitatea mea de 20 de ani, în care am încercat să ajut, în care am încercat să fiu de folos, să aduc un plus în societate, un plus în viața acestor oameni, care nu mai aveau pe nimeni, oameni de care s-a lepădat toată lumea, familii, instituții, statul român. Am încercat să le fim de folos acestor oameni, să le salvăm viața și nu exagerez când spun asta, pentru că veneau din condiții extrem de precare și asta am făcut, așa cum ne-am priceput noi", a declarat Pașca, pe holul instanței.
Pe 1 iulie, procurorii au reținut șase persoane în acest caz: Viorel Pașca (liderul Asociației Dumbrava - Dumnezeu Poartă de Grijă), soția acestuia - Florica Pașca, trei fii ai lor - Abel Timotei, Viorel Emanuel și Daniel Sabin Pașca, dar și pe Delia Mioara Păcală, care conducea filiale și organizații obștești în cadrul asociației. În ziua următoare, ei au fost duși în instanță cu propunere de arestare preventivă, însă o judecătoare de la Tribunalul București a respins cererea DIICOT și a decis ca inculpații să fie plasați sub control judiciar.
