Viorica Dăncilă s-a luat de mână cu Cristian Terheș8Foto© puterea.ro

Viorica Dăncilă s-a luat de mână cu Cristian Terheș

, 13 știri, 26 vizualizări

Viorica Dăncilă a intrat în Partidul Național Conservator Român (PNCR), a anunțat, joi, președintele formațiunii, Cristian Terheș. Candidatul la alegerile prezidențiale spune despre Dăncilă că ar fi „un premier extraordinar pentru România”.

Terheș, candidatul PNCR în alegerile prezidențiale, a subliniat că dorește ca, în jurul proiectului conservator al formațiunii sale politice, să vină oameni „care au demonstrat că au reprezentat România așa cum se cuvine”.

Întrebat dacă va exista un tandem propus de PNCR, Terheș - președinte și Dăncilă - premier, europarlamentarul a răspuns: „Încă nu am vorbit despre un tandem. În momentul de față, lucrăm cu doamna Dăncilă și cu alți specialiști la programul de guvernare. (...) Cred că doamna Dăncilă ar fi, din nou, un premier extraordinar pentru România. Vom avea liste complete pentru alegerile parlamentare sub sigla PNCR, motiv pentru care am demarat fuziuni cu alte partide conservatoare care se alătură acestui proiect”.