Vittorio Emanuele de Savoia, fiul ultimului rege al Italiei, a decedat la vârsta de 86 de ani7Foto© stirileprotv.ro

Vittorio Emanuele de Savoia, fiul ultimului rege al Italiei, a decedat la vârsta de 86 de ani

, 8 știri, 24 vizualizări

'La ora 07.05 în această dimineață, 3 februarie 2024, alteța sa regală Vittorio Emanuele, duce de Savoia și principe de Napoli, a încetat din viață în liniște la Geneva, înconjurat de familie', a transmis Casa de Savoia într-un comunicat.

Acesta menționează că 'locul și data funeraliilor vor fi anunțate cât mai curând posibil'.

Vittorio Emanuele ar fi împlinit 87 de ani pe 12 februarie.

El era șeful Casei de Savoia, care a condus Italia de la unificarea din 1861 până în 1946, când italienii au votat prin referendum abolirea monarhiei și crearea Republicii italiene.

Detestați de mulți italieni pentru colaborarea cu dictatorul fascist Benito Mussolini înaintea și în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, și pentru fuga de la Roma în 1943 pentru a evita armata germană, Umberto al II-lea - care s-a aflat pe tron doar din mai până în iunie 1946 -, și familia sa au plecat în exil în Elveția.