Vot favorabil pentru proiectul Unităților 3 și 4 de la Cernavodă3Foto© adevarul.ro

Vot favorabil pentru proiectul Unităților 3 și 4 de la Cernavodă

, 8 știri, 16 vizualizări

Parlamentul a adoptat miercuri legea privind aprobarea semnării Acordului de Sprijin între Statul român și Nuclearelectrica pentru Unitățile 3 și 4 de la Cernavodă, în urma căruia reactorul 3 va intra în exploatare la sfârșitul anului 2030 și reactorul 4 în anul 2031, a anunțat ministrul Energiei, Virgil Popescu.

”Scopul Acordului este de a stabili modalitățile efective de cooperare între părți, prin stabilirea unor angajamente și obligații ale Statului român, privind asigurarea măsurilor necesare finanțării Proiectului, implementarea și adoptarea măsurilor de sprijin, inclusiv măsuri de ordin legislativ. De asemenea, Acordul stabilește ca părțile să negocieze și să încheie contracte de implementare subsecvente, cu respectarea principiilor stabilite de Acord”, arată ministrul într-o postare pe Facebook.

Aprobarea acestui proiect de lege era necesară pentru demararea activităților aferente Etapei a II-a Proiectului Unităților 3 și 4, care să permită:  încheierea contractelor pentru elaborarea ingineriei critice necesare actualizării proiectului;  actualizarea bugetului Proiectului; structurarea și contractarea finanțării și agrearea unei arhitecturi contractuale adecvate pentru implementarea Proiectului; obținerea Opiniei favorabile a Comisiei Europene în urma notificării Proiectului conform art.