2Foto© observatornews.roWiz Khalifa vrea să scape de închisoarea din România
Cântărețul american, pe numele real Thomaz Cameron Jiribr, a depus o contestație în anulare împotriva hotărârii definitive a Curții de Apel Constanța din luna decembrie, prin care a fost condamnat la 9 luni de închisoare cu executare pentru deținere de droguri pentru consum. Calea extraordinară de atac se va judeca la Tribunalul Constanța, instanță care inițial i-a aplicat rapperului o amendă penală.
Contestația în anulare a fost înregistrată miercuri, 21 ianuarie, și a primit termen de judecată la Tribunalul Constanța pentru 3 aprilie. Demersul reprezintă o cale extraordinară de atac prin care se încearcă obținerea anularii condamnării pe motivul nerespectării unor norme procedurale.
Trimis în judecată pentru deținere de droguri în vederea consumului propriu, după ce a fumat cannabis pe scena festivalului Beach Please, unde susținea un concert, Wiz Khalifa a fost condamnat, în primă instanță, de Tribunalul Constanța la plata unei amenzi penale în cuantum de 3.600 de lei.