
Zidul antidrone „ar putea fi operațional în câteva luni”
Rusia duce un război hibrid cu Europa, iar din acesta nu lipsesc dronele care încalcă frecvent spațiul suveran al statelor membre. La summit-ul de joi al comunității politice europene, majoritatea liderilor reuniți la Copenhaga au convenit că aceste aparate pot fi distruse. Premierul polonez Donald Tusk a anunțat un nou incident cu drone lângă un port în țara sa. Astfel, liderii europeni s-au gândit la realizarea unui zid antidrone pe flancul estic al Uniunii și al NATO, despre care a vorbit și președintele României, Nicușor Dan. Oana Bâlă transmite de la Copenhaga.
Reporter: Amenințarea cu drone nu mai este doar o chestiune legată de vecinătatea cu Rusia, a declarat președintele Nicușor Dan și a precizat că zidul antidrone ar putea fi operațional în câteva luni. Potrivit șefului statului, în acest moment, este vorba doar despre o schiță a unui plan de acțiune.
Nicușor Dan: Mai întâi o să ai un plan de acțiune și după aceea, eventual, lideri care să coaguleze. Există nuanțe în discuție, dar deja nu mai este o chestiune de vecinătate cu Rusia, pentru că ați văzut evenimente care s-au întâmplat la aeroporturi, nu am văzut drone care au parcurs din Rusia sau din Belarus până la respectivul aeroport. Deci este o amenințare cu care ne confruntăm în momentul ăsta și, chiar dacă au fost nuanțe pe discuția asta, se merge pe conceptul ăsta de zid antidrone.