Ziua Aviației Române, marcată prin ceremonii și survoluri aeriene la București5Foto© hotnews.ro

Ziua Aviației Române, marcată prin ceremonii și survoluri aeriene la București

, 6 știri, 19 vizualizări

UPDATE: Spectacolul pe cerul capitalei urmează să înceapă în scurt timp. Deși Ziua Aviației Române este sărbătorită oficial mâine, de Sfântul Ilie, zeci de aeronave militare și civile vor marca momentul astăzi în avans, printr-un show aerian impresionant. Petruța Obrejan este acum direct la monumentul din Piața Aviatorilor, unde tocmai încep ceremoniile militare și religioase dedicate eroilor aerului.

Reporter: Suntem în așteptarea manifestărilor, într-adevăr, zeci de aeronave militare și civile vor survola în această dimineață Monumentul Eroilor Aerului, aici, în Piața Aviatorilor, în Capitală, marcând în avans, cum spuneai, Ziua Aviației Române, pentru că mâine, 20 iulie, de sărbătoarea Sfântului Ilie, ocrotitorul spiritual al aviatorilor români este ziua oficială. Chiar în acest moment, începe parada.

Vă voi spune că Forțele Aeriene Române vor participa cu aeronavele din dotare, printre care F-16 Fighting Falcon, Hercules, Spartan, elicopterele IAR, se vor alătura aeronave aparținând din Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informații, Aeroclubului României, dar și avioane ale Forțelor Aeriene italiene și ale Forțelor Aeriene regale britanice. Manifestările au început chiar acum, cred că și auziți - vom asista la ceremonii militare și religioase dedicate eroilor aviatori, după care vor avea loc defilări și alte momente oficiale.