Radu Paraschivescu - Declarații

Radu Paraschivescu - Ultimele declarații din presa
jurnalist român
“ Dau un exemplu la nimereală. Sunt două spectatoare ale unei piese de teatru la Teatrul din Cluj care intră în sală înainte să înceapă spectacolul, ducând fiecare câte o șaorma și înființându-se în…

Radu Paraschivescu,
Domeniul în care românii se află „în segmentul superior” în Europa.…
“ Dacă în alte privințe suntem restanțieri sau corigenți, dacă la analfabetism funcțional stăm mizerabil, dacă la citit stăm ca la analtfabetismul funcțional, ei bine, la nesimțire nu știu dacă prindem…

Radu Paraschivescu,
Domeniul în care românii se află „în segmentul superior” în Europa.…
“ Singura mea poveste cu Mircea Lucescu ține de un gest de generozitate din partea dumnealui, pentru că Mircea Lucescu este omul care m-a ajutat să debutez ca scriitor. Nu m-a învățat să scriu, dar mi-a…

Radu Paraschivescu,
Radu Paraschivescu: „Mircea Lucescu m-a ajutat să debutez ca scriitor.…
“ Mircea Lucescu m-a ajutat să debutez ca scriitor. A doua zi am avut banii

Radu Paraschivescu,
Radu Paraschivescu: „Mircea Lucescu m-a ajutat să debutez ca scriitor.…
“ Mai întâi s-a vorbit de răscumpărare și de negocieri cu răpitorii. Pe urmă s-a evocat ideea unui comando care să intervină rapid și eficient. Până la urmă s-a ajuns la concluzia că, fiind inofensiv,…

Radu Paraschivescu,
Cum a reacționat Radu Paraschivescu după glumele legate de asemănările…
“ Mai întâi s-a vorbit de răscumpărare și de negocieri cu răpitorii. Pe urmă s-a evocat ideea unui comando care să intervină rapid și eficient. Până la urmă s-a ajuns la concluzia că, fiind inofensiv,…

Radu Paraschivescu,
Radu Paraschivescu, reacție după glumele despre asemănarea cu Maduro:…
“ Se discuta despre mașini, domeniu în care eu sunt total exterior. Într-o pauză de publicitate, Ilie Dumitrescu m-a întrebat, dar cu bună credință: «Profesore, tu ce mașină ai?» Și eu i-am zis: «un…

Radu Paraschivescu,
„Profesore, ce mașină ai?” » Radu Paraschivescu l-a susprins pe Ilie…
“ Am să fiu antipatic, ăsta e rolul meu de multe ori, și o să fac o distincție între evoluție și conjunctură. Ce înseamnă asta? Acea calificare de pe locul 1 la EURO, cu tot cu câștigarea grupei de la…

Radu Paraschivescu,
Cea mai realistă caracterizare a naționalei. „Am să fiu antipatic, dar…
“ Ce s-ar fi întâmplat dacă s-ar fi dictat penalty-ul împotriva noastră (adică dacă nu se dădea penalty, n.red.). Nu juri că a fost penalty la prima vedere. Al doilea contact este în careu. Altfel,…

Radu Paraschivescu,
Ce a remarcat un important comentator de fotbal la pauza meciului…
“ Am tot sperat să nu mai votăm în logica răului mai mic

Radu Paraschivescu,
VOX Libertatea: Veți merge la vot pe 9 iunie? Radu Paraschivescu: „Am…
“ Da, da, o să merg. Am mers de fiecare dată de când votul a început să însemne ceva, cu dezamăgirile respective care au venit în alai. Cu niște speranțe pe care le-am nutrit la un moment dat, pentru ca…

Radu Paraschivescu,
VOX Libertatea: Veți merge la vot pe 9 iunie? Radu Paraschivescu: „Am…